Despre obezitate si vointa!

Totul a inceput cu un comentariu pe facebook. O prietena ataca la propriu oamenii cu kilograme in plus blamandu-i de ignoranta lene si probabil debilitate mentala pentru ca nu au vointa sa slabeasca. De aici si raspunsul meu la judecata ei de valoare.

Parerea mea, repet parea mea, despre obezitatea suna cam asa: In primul rand, stiim bine cu totii ce impact major il are educatia din cadrul familiei referitor la principiile de baza ale vietii , sau altfel spus asupra modului in care noi invatam sa ne satisfacem nevoile primare. Dat fiind faptul ca suntem animale instinctual , si vicariant, adica prin exemplu, invatam ce este potrivit sa mancam de la cei din jur, ca vrem ca nu vrem trebuie sa ne adapta comportamentele pentru a spravietii, toate organismele vii fac asta. O data ce avem un schema mentala despre mancare vom cauta situatii experioare sa o valideze SI NU O VOM MAI PUNE SUB SEMNUL INTREBARII PANA CAND REALITATEA SE VA DOVEDII INCONGRUENTA CU CREDINTELE ACELEI SHEME, de aceea e foarte greru ca oamenii sa isi schimbe obiceiurile alimentare. O data invatat un comportament stim bine cat de greu se schimba, cu restructurare cognitiva cu intariri negetive , pozitive etc, tot tacamul. In al doilea rand, avem vulnerabilitatea genetica si influenta genetica spre anumite comportamente care tin de adaptare cum e mancatul, pentru a avea suficienta energie suntem autoamt indreptati spre alimente cu aport caloric mare, etc. In al treilea rand putem vorbi despre sport din perspectiva pe care am abordat-o asupra obiceiului alimentar insa din alt punct de vedere. Adica, un comportament sau obicei, daca nu e invatat in perioada optima a dezvoltarii, si daca nu e perceput ca si o valoare pentru colectiv foarte putin probabil ca la varsta adulta acel obicei sa fie incorporat cu usurinta in rutina si viata omului. In al patrulea rand, strict din perspectiva mea, lipsa educatiei copilului si adolescentului in sensul managementului emotional duce la cautarea unor comportamente de coping al stresului, mancatul fiind o activitate in general placuta el il asociaza astfel cu o strategie de detensionare. Ajuns la varsta adulta pur si simplu nu mai poate sa isi dea seama de unde si de ce are acest viciu, sau dependenta. Altii fac coping emotional fumand sau jucand jocuri etc. Un aspect legat de vicii ar fi faptul ca oamenii in cauza considera ca nu au control, deci ca nu au liberatatea de a alege, cand se vad in fata stimulului, iar cu o asemenea schema mentala fara ajutor de specialitate nu poti sa scapi, si stim cu toti ce parere au romanii vis a vis de psihologi ( parerea preconceputa tin sa cred) In al cincilea rand si ultimul, tot ce ti-am spus eu acum sunt informatii pe care marile organisme, sa le spun asa, ale statului le cunosc foarte indeaproape si se folosesc cu tact de ele. Pentru ca oamenii, copii fiind nu au fost invatati sa suspecteze cat de sanatoasa e mancarea de la magazin,stau linistiti crezand ca totul e ok fara sa stie ca defapt sunt otraviti pana si cu apa de la robinet, prin fluorizare de exemplu, daca nu stiai fluorul e pe lista celor mai toxice substante, si da e si in pasta ta de dinti, nu e conspiratie ci adevar,sunt studii care arata cla ca fluorul nu albeste si nu ajuta cu nimic dintii. Industria alimentara si medicina sunt doua organisme care traiesc in simbioza….CU ACENT PE SIMBIOZA.De aceea, ar trebui sa stii ca nu putem invinovatii pacientul pentru ca s-a inbolnavit, sunt si factori de ordin social economic ce au procentul lor acolo..pe patul de moarte…Asa data viitoare cand te uiti la un gras gandestete la el ca la un om care are nevoie de ajutor ca de aer..si ca putini stiu cum sa il ajute.